REGULARITATE – RECUNOAŞTERE

Relaţiile internaţionale au fost multă vreme dominate de puterile masonice anglo-saxone, care se vor a fi autorităţile în materie de regularitate masonică. Drept urmare, acestea îşi arogă dreptul de a adopta regulile care să guverneze regularitatea şi recunoaşterea Supremelor Consilii, declarând drept «iregulare» Jurisdicţiile pe care nu vor să le recunoască. Această dorinţă de supremaţie, contrară dispoziţiilor Marilor Constituţii din 1786 care stabilesc egalitatea Supremelor Consilii în lume (puterile lor provenind din aceeaşi sursă), provoacă dezordinea pe care o cunoaştem astăzi, prin distrugerea unităţii Ritului Scoţian Antic şi Acceptat în lume.

Ori, regularitatea nu trebuie confundată cu recunoaşterea, cei doi termeni nefiind sinonimi. Confuzia întreţinută de Jurisdicţiile anglo-saxone şi de cele ce le sunt servile nu este una nevinovată, de vreme ce iregularitatea este motivul invocat pentru a justifica  îndepărtarea Supremelor Consilii care nu se mai află în graţiile lor. Pentru a lămuri această confuzie, să amintim faptul că regularitatea  se leagă de respectarea Tradiţiei şi mai ales de raportarea la Marele Arhitect al Universului, la prezenţa Bibliei în timpul lucrărilor rituale, la respectarea textelor ce stau la temelia Ritului şi la practicarea cu stricteţe a ritualurilor, în timp ce recunoaşterea rezultă din reguli, cel mai adesea administrative, care influenţează relaţiile externe şi inter-vizitele. Regularitatea, prin natura ei decurgând dintr-o adeziune intimă la valorile Tradiţiei, nicio autoritate masonică din lume nu o poate acorda sau retrage unei Obedienţe sau unei Jurisdicţii, în timp ce regulile recunoaşterii fluctuează din considerente cel mai adesea politice.

Rupturile apărute, ici şi colo, în detrimentul unităţii Ritului Scoţian Antic şi Acceptat şi a universalităţii sale, au fost agravate de necunoaşterea istoriei sale, de dezinteresul faţă de sursele autentice şi de o interpretare eronată – sau nerespectare – a textelor  fondatoare, indiferent dacă aceste rupturi sunt o consecinţă a dorinţei de hegemonie invocată mai sus sau au fost determinate de o derivă a practicilor  rituale.

Rămânând fidel cu tenacitate, încă din 1804, principiilor tutelare ale Ordinului Scoţian şi Constituţiilor Ritului, Supremul Consiliu al Frantei, vice-decan al Supremelor Consilii din lume şi decan al celor din Europa, în urmă cu câţiva ani a propus Supremelor Consilii cu care avea relaţii de prietenie şi care erau, ca şi acesta,  angajate în respectare cu stricteţe a Ritului, să se reunească periodic pentru a dezbate problemele izvorâte din situaţia actuală. Cu prilejul întâlnirilor internaţionale, era vorba să se aprofundeze elementele fundamentale ale Ritului printr-o cercetare comună bazată pe istoria sa, pe organizarea sa şi pe practicile sale rituale, precum şi să se studieze iniţiativele ce pot fi luate pentru a asigura răspândirea valorilor sale esenţiale.

Sub patronajul SCdF, o primă întâlnire a avut loc la Paris, între 28 şi 29 septembrie 1996, reuniune care s-a finalizat cu adoptarea, în unanimitate a participanţilor, a unei rezoluţii care reafirmă criteriile regularităţii, mai exact:

  •  invocarea şi glorificarea Marelui Arhitect al Universului;
  • prezenţa Volumului Legii Sacre deschis pe altarul jurămintelor, acest volum fiind  Biblia cu referire la ritualuri;
  • trimiterile la textele fondatoare (Constituţiile  şi Regulamentele din 1762 şi Marile Constituţii din 1786), aşa cum au fost adoptate de toate Supremele Consilii din lume;
  • folosirea devizelor  «Ordo ab Chao» şi «Deus Meumque Jus»;
  • respectarea demersului iniţiatic.

Iniţiativa luată de Supremul Consiliu al Franţei a creat un curent favorabil la Reuniunea Supremelor Consilii fidele valorilor tradiţionale ale Ritului Scoţian Antic şi Acceptat,   recunoscute sau nu de Jurisdicţiile americane şi de aliaţii lor.

Acordul încheiat la Paris a marcat o etapă importantă pe drumul câtre o întoarcere la unitate a Ritului în lume. Numărul crescând de Supreme Consilii prezente cu prilejul acestor întâlniri internaţionale care au urmat (deschise tuturor Supremelor Consilii, cu condiţia ca acestea să corespundă criteriilor regularităţii) demonstrează, în acord cu poziţia Supremului Consiliu al Franţei, poziţie la care și noi am aderat, că respectarea strictă a Ritului Scoţian Antic şi Acceptat constituie de fapt liantul acestei unităţi.